O lectie de filozofie

Viata privita dintr-un unghi Sincronic,ne ofera posibilitatea sublima de a ne intalni cu reminiscentele trecutului...In fiecare dintre noi traieste un trecut mai bun sau mai putin.Traieste pana in momentul in care,ii acorzi libertatea de a vorbi.Nu vreau sa ma pierd printre lucruri abstracte,ci vreau sa demonstrez adevarul lor.Si nici nu vreau sa aduc in prim-plan efectele si mi-as dori sa pot sa am revelatia unui om cu mintea lucida,fie de a-mi motiva parti ale trecutului sau genial ar fi sa gasesc explicatia unor fapte...dar ele oare,facand parte din trecut,nu sunt deja moarte?ce rost ar avea sa ascult vocea morbida a lor?

Fiecare fiinta ce respira e de la bun inceput suspecta de a avea pacate.In fiecare om exista un pacat al propriei individualitati.In acest moment,poate ca pacatul meu este sa scriu despre lucruri mai putin sfinte,dar cu siguranta maine,pacatul meu va fi acela ca am vorbit despre Trecut.Nu vreau sa vopsesc cuvinte in culori cat mai atragatoare,ci prin puterea lor sa inchid in condei,gandurile.Nu vreau sa ratacesc printr-un labirint al regretelor,ci sa arat ca cel care se plimba prin el e Omul.Viata sta in inceputul trecutului,iar trecutul sta in inceputul vietii.Suferim pentru ca traim in prezent,iar prezentul il vedem prin prisma trecutului.Suferim pentru ca suntem oameni si tot noi stam la baza suferintei noastre.Traim mereu intr-un prezent al trecutului,momentului si viitorului.M-am inclinat in fata destinului si am deschis una din usile sale.E cea cu Noroc?Inca nu stiu,e mult prea devreme si mult prea tarziu.

Amintirile sunt o desertaciune in care ne chinuim sa traim.Dar tot ele sunt cele care ne arata viitorul si care ne fac sa ne impacam cu noi insine.Amintirile sunt un model de comparatie.Ele ne arata ce este bine sau rau in prezent.Ele aduc un zambet pe fata noastra,ne fac sa ne gandim ca exista si momente de fericire printre cele triste.Trecutul devine atemporal atunci cand incepem sa il povestim.Si ce e mai grav este faptul ca trecutul devine un mit atunci cand,pentru a putea scpa de ceea ce credem a fi rau,reiteram originea,timpul de altadata.

Greseala este o forma de a arata cat suntem de buni.Pot spune ca sunt o fiinta buna,incat greseli poate am savarsit mai multe,dar nesemnificative.Adevaratele greseli au venit din partea altora.Una din multele mele greseli este ca am iubit pentru a trai,dar viata mi-a soptit ca trebuie sa traiesti pentru a putea iubi.Diferenta sta in faptul ca traiesc intr-o lume Reala,o realitate cruda si brutala,dar adevarata,iar notiunea de ideal e doar o parte din ea.Pe cand-Tu-Cititor-Poate chiar Tu-traiesti intr-o lume Ideala si perfecta in care realitatea ocupa doar o parte.Omul nu mai este un proiect viabil atata timp cat are pierderi la cotituri importante.Faptul ca scriu acum,nu ma face sa intru in aceasta categorie.

Si eu sunt pasibil de a ma critica atata timp cat am crezut in naivitatea lucrurilor/oamenilor din jurul meu.Dar nu am dus aceasta naivitate intr-o directie Paradigmatica.M-am oprit si am pasit pe urmele lasate de altii,inaintea mea.Cateodata faptul ca te asemeni cu ceilalti-si nu vrei sa pari sau sa fii special-te ajuta sa mergi mai departe.E bine sa fii egoist si sa nu lasi increderea sa plece din tine.Misterul este intotdeauna o arma veritabila impotriva altora.Te ridica deasupra celorlalti si te va face mai puternic.Oferindu-i increderea celui de langa tine,ii oferi posibilitatea de a avea in fata lui un om cu totul deosebit.

Am invatat sa vorbesc despre lucruri urate si triste,daca despre cele frumoase stiam sa vorbesc.Dar stiu ca si experientele grele aduc ceva frumos cu ele.Nu merita sa ne stereotipizam in lucruri si fapte ideale si sa incercam sa cladim noi un ,,cliseu".Un Cliseu pe care altii sa il sparga.Dar tot in trecut exista lucruri in care sta toata frumusetea!In spatele fiecarui regret sta un zambet de demult.Exista o fericire pe care ai castigat-o sau care ti-a fost daruita.Exisa un traseu existential pe care fiecare il parcurgem,dar pe care uneori nu il constientizam.Nu ma ascund in prezent de vremurile trecute,ci incerc ca prezentul sa nu devina doar un trecut.In spatele nostru sta o Istorie,pe care chiar daca vrem sau nu,trebuie sa o povestim.Dar este doar o istorie.Povestim istoria traind evenimentele de atunci acum.Totul e nemuritor,doar clipa pe care o traiesti azi este muritoare.

Si poate ca Dante i-ar gasi un loc...

Da,poate ca Dante i-ar gasi un loc.Vorbim de criticul si profesorul Matei Calinescu care s-a stins din viata si care poate ca pe langa placerea de a scrie,acum isi indeplineste o noua dorinta.Dar nu una literara.Acum si-a gasit locul langa fiul sau.Ne-a dat tot ce a putut mai mult si mai bun,dar acum ne va scrie din Ceruri.El va trai mereu prin cartile sale si prin admiratia pe care noi i-o purtam.

In cartea sa, Portretul lui M, scriitorul afirma: ,,Orice moarte e o mare tragedie.Moartea e inceputul oricarei biografii,al povestii oricarei vieti.Adevaratul inceput.M ar fi fost de acord."Poate ca de acum incepe adevarata epoca a criticului Matei Calinescu.Fiecare dintre noi ar trebui macar, ca prin viteza lumnii sa fi auzit macar o data de aceasta personalitate.Literatura se afla in doliu,plange pentru un slujitor ce si-a pus talentul si munca in slujba literaturii.Doar o tacerea va aduce recunostiinta pentru scriitor,atunci cand in mana vom avea o carte a sa.

Moartea nu este un sfarsit.Este un inceput sau doar o continuarea a vietii.Si asta nu am spus-o eu.Nu imi apartine aceasta revelatie. Dar ma inscriu in categoria celor care cred in adevarul ei. Pe langa cele Cinci fete ale modernitatii, acum vom mai avea inca una, cu siguranta.Si poate ca le intrece pe toate celelalte.

• Eripitur persona,manet res!

Cartea se naste la intalnirea a doua taceri….

In fiecare om traieste o carte,iar orice carte traieste prin om .O carte,care pentru el insemana mult ,dar pentru altii mai putin.Si poate totusi…aceasta valenta de valoare ce o poarta opera-caci opera se gaseste intre cele doua coperti si nu paginile-este data-in afara de incifrarea unor mesaje,de relevanta unor idei ori de frumusetea in sine-si de cadrul deosebit de perfect in care ia nastere opera.Se poate vorbi d e un paralelism intre pregatirea minutioasa a unei sali de operatii,in care vin pe lume nou-nascutii si un cadru bine organizat in care toate elementele componente sunt bine armonizate,lasand doar loc inceperii procesului elaborios de concepere a embrionului.

Atat autorul,cat si cititorul devin actanti pe aceesi scena. Isi joaca rolurile in cea mai buna reprezentatie,devin parteneri,ba chiar sunt sincronizati in ceea ce priveste rolul pe care il au fiecare in piesa.Astfel putem spune ca autorul isi intemeiaza primatul sau scriitoricesc pe baza unui ritual,ce tine, pe parcursul intemeierii textului.Acest ritual,aceasta tacere de care vorbim apartine initial autorului si care ne indreptateste sa ne gandim ca la un timp ideal,un illo tempore al cartii, un timp sacru in care tacerea devine sinonima cu starea de creatie a scriitorului.

Sacralitatea este astfel contopita in litera si spiritul cartii. Cartea devine obiectul sacru, prin plasarea ei in timpul mitic al momentului in care a fost racordata la realitatea vizuala.Daca initial tacerea ii era atribuita autorului,tot initial ea se gaseste si in bratele deschise ale cititorului ,gata se rasfranga asupra cuiva,o imbrasisare ce inca nu are loc, ce asteapta sa se materializeze,vidul existential fiind umplut de aparitia cartii. Fiecare cititor e propriul sau cititor, e liber de constrangeri si explorari, astfel ca fiecare cititor intra in propria sa casa.Cititorul e unic in felul sau,astfel ca tacerea ce il cuprinde survine din modul sau de fi,de a da o interpretare lecturii, de a o recepta in felul sau.Cele doua taceri sunt complementare, astfel ca tacerea yin se intercaleaza cu tacerea yang.

Daca in debutul creatiei si al citirii,pasii se rasfrangeau in doua directii,acum ne putem referi strict la intalnirea celor doua taceri.Atat cititorul cat si opera sa se gasesc invaluiti in misterul singuratatii.Pe de-o parte autorul care se gaseste intr-o stare asemanatoare celor ce se intalnesc in recuzita imaginarului bacovian,o stare al carui unic remediu este refugiul in literatura,cat si a operei care inainte de a face deliciul cititorilor,inainte de a cunoaste lumina criticilor ,inainte de a exista propriu-zis,se gaseste intr-un con de umbra.Aceasta patrundere a obscuritatii are loc datorita faptului ca opera cunoaste doar mana si mintea scriitorului,si doar scriitorul cunoaste corpul creatiei sale,bolile si pericolul la care se expun spectatorii.
Mergand mai de parte, putem fi de acord asupra faptului ca aceasta solitudine a autorului si a operei se poate exprima si prin faptul ca in aceasta camera a tacerii, autorul se defineste prin marca autorului necunoscut ,deseamenea si opera,o opera nesemnificativa la momentul acela.Nici cel care scrie,nici ceea ce este de citit nu se bucura inca de impactul social,cultural.Nu poarta in buzunare notele de critica amoroasa ori ranchiunoasa ale publicului larg sau avizat.Se gasesc precum o scrisoare pierduta,prin cine stie ce colt…ori pagina de lectura…!Asa cum multe Momente si Schite s-au invechit in gust imbietor de placut de-a lungul vremii asa si opera si scriitorul dobandesc atentia,interesul si notorietatea in timp,in drum spre o noua aventura a scrisului.

Ceea ce se insumeaza tuturor aspectelor fie ele legate de modul in care se petrec,locul unde se desfasoara,timpul –este sensibilitatea pusa in comun de autor si cititor.Daca sensibilitatea ar fi zero,nu am vorbi atunci de opera;opera ar fi imbracata de o masca insipida,inodora si opaca!Opera nu ar putea exista ,sau ar exista dar in parametrii sterili,daca aceste particule nu ar realiza prin cedare si acceptare ,o reactie .Cele doua taceri presupun un schimb tacid,astfel ca sensibilitatea devine cheia ce leaga si desleaga Opera.Procesul are loc doar prin punerea in comun a acestor atomi de sensibilitate.

Inainte de orice interpretare metaforica,trebuie spus ca orice lucru se naste prin existenta a doua elemente,prin intalnirea a doua taceri in cazul operei,prin completarea reciproca a unui puzzle inerent.Oricare ar fi cei doi poli din care rezulta opera,trebuie sa ne gandim la 3 aspecte importante:daruirea,priceperea autorului, handicapul cu care se naste o opera si datoria citorului.Opera trebuie sa o facem sa anime prin lectura noastra,sa traiasca pentru a o iubi,trebuie sa o facem sa vorbeasca pentru a-i putea raspunde.Opera incepe intotdeauna prin a fi scumpa noastra defuncta,si ea asteapta de la noi invierea,sau cel putin evocarea intensa.

De ce mi-am facut blog?

O intrebare la care poate nu as sti sa raspund nici azi,daca nu as sti ca lumea e avida dupa informatii,dupa noutati,avem un public al consumului,un public fara de care noi nu am exista.Printr-o citire in lant,gandurile mele pot ajunge poate la cel mai nesperat potential cititor.Trebuie sa scriu ca si cum, ceea ce scriu,poate ajunge in mainile unui mare scriitor, ziarist sau ale unui profesor.Un blog adevarat trebuie sa fie un loc interactiv,din care sa inveti ceva.Fiecare gand poate sa devina o noua perceptie asupra unui lucru.

Scriu din dorinta poate,de a schimba ceva,de a merge dincolo de realitate,de a patrunde in interiorul lucrurilor.Am invatat inca de demult ca orice intrebare are un raspuns,de cand a trebuit sa raspund la intrebarea ,,De ce marul e rotund?'..Nu as fi invatat sa scriu daca viata nu m-ar fi impins pe acest traseu si daca n-ar fi existat aceea persoana draga care sa ma impinga mereu de la spate.Teme diverse-de la Literatura si pana la Politica-vor face parte din paleta mea de teme,pe care le voi aborda atunci cand timpul imi va permite. Vreau sa construiesc o noua perceptie, nu sa inghit o lume deja existenta.Voi,,Spune NU degradarii limbii pe care o vorbesti",voi incerca sa scriu asa cum imi dicteaza constiinta si nu alte necesitati.Un ideal ce este in acelasi timp si scop,misez pe faptul ca,prin blogul meu vreau sa ridic publicul la ceea ce eu scriu,si niciodata sa nu ma cobor la nivelul sau.

,,Draga cititorule,daca nu iti va cadea la socoteala ce voi scrie,i-a pana in mana si da altceva mai bun la iveala,caci eu atat m-am priceput si atat am scris."Te astept cu comentarii si pareri si promit ca voi incerca sa devin mai bun.Sfarsitul nu este aici.Abia incepe un nou inceput!TE SALUT